Sa ai parte de un week-end minunat si relaxant

Relaxare – Cascada Indiana Havasupai – video

O călătorie relaxantă, la magicele ape albastre-verzi din Havasupai Indian Reservation, în Arizona, una dintre minunile cele mai uimitoare naturale din SUA (daca nu din lume).

Muzica : „Râul Rece” de Darshan Ambient

Stefania Stef |

Meloterapia prin sunetele naturii

Cercetarea efectului muzicii asupra organismului, pentru a fi folosită în scopuri terapeutice, s-a făcut în mod mai serios abia de o jumătate de secol. Prin­tre primii care au folosit meloterapia au fost nemţii, argentinienii, brazilienii. Un rol important în pionie­ratul meloterapiei l-a avut compozitorul şi psihiatrul Rolando Benenzon. Şi România a avut un rol important, în acest sens, prin savantul George (Gogu) Constan­tinescu, întemeietorul unei noi ştiinţe care studiază sonicitatea, ştiinţă apărută în urma Teoriei Sonicităţii, lansată de el. Constantinescu a constatat că prin vibraţiile sunetelor se transmite energie, astfel mu­zica putând fi transpusă în formule matematice, legile sonicităţii fiind similare cu legile electricităţii. În aceste condiţii, a putut fi cercetat ştiinţific efectul sunetelor asupra organismului la nivel fizic, psihic, biologic.

SERENADA PRIVIGHETORII

 Muzica influenţează afectivul prin melodie, instinctul prin ritm şi intelectul prin armonie. Ea stimulează eliberarea de endorfine (hormonii fericirii), având efect împotriva oboselii, a durerilor. Audierea melodiilor preferate în mod frecvent combate tulburările mentale, afective, agresivitatea ascunsă, astmul, reglează ritmul cardiac şi tensiunea arterială, recuperarea se face mai rapid în cazul accidentului vascular cerebral şi al tratamentelor cu citostatice, sti­mulează creativitatea… Psihanaliştii au constatat că audierea repetată a armoniilor sonore duce la mo­dificarea conştiinţei.

Pentru reglarea tensiunii arteriale specialistii recomanda sa ascultati: Wolfgang Amadeus Mozart – „Don Giovanni” sau Franz Lizst – „Rapsodie maghiara”.

Muzica, prin frecvenţele undelor ei sonore, mai influenţează atât plantele care cresc mai repede şi mai echilibrate, cât şi animalele care sunt mai productive. Cercetările au evidenţiat influenţa frecvenţei fiecărei note muzicale asupra funcţiilor şi structurilor afectate din organism, în sensul însănătoşirii acestora. Echilibrările se realizează prin fenomenul de biorezonanţă. 

Johann Sebastian Bach – „Tocca and Fugue”, ajuta in cazul in care sunteti surmenati din punct de vedere psihic.

Există nenumărate liste cu bucăţi muzicale, ale căror efecte au fost testate în tratarea diverselor afecţiuni, dar cea mai bună muzică este cea care face plăcere când este ascultată, aceea care declanşează amintiri plăcute, inducând starea de fericire. În timpul audiţiilor, gândul trebuie să fie îndreptat către tot ceea ce este natural, tot ceea ce are vibraţii sănătoase. În cadrul şedinţelor de meloterapie, alegerea pieselor se face în funcţie de cultura muzicală, nivelul de pregătire, starea afectivă, diagnostic. De exemplu, printre compozitorii clasici care pot fi aleşi pentru ameliorarea stărilor de panică, oboseală, nervozitate, stres se află W.A. Mozart, J.S. Bach, Ludwig van Beethoven, Robert Schumann, Frederick Chopin.

Ascultati Ludwig van Beethoven – „Pastorala“, Maurice Ravel – „Bolero“ sau Frederick Chopin – Concert nr. 1 in Mi Minor pentru ameliorarea durerilor fizice.

Adesea muzicienii, mai ales cei clasici s-au inspirat din cantecul pasarilor, din liniile lor melodice. Exista multe asemanari intre catecul pasarilor si muzica armonioasa compusa. Cantecul pasarilor este complex, prelungit si ritmic. El este adesea asociat perioadei prenuptiale si marcarii teritoriului, ca si cantecele oamenilor despre patrie sau despre iubire.

Pasarile par a canta doar pentru bucuria de a canta. Fiecare specie de pasari prezinta caracteristici specifice ale cantului. Aceste caracteristici difera in anumite cazuri, in functie de mai multi factori ce influenteaza tariul pasarilor. Fiecare pasare dezvolta variatii unice ale modelului de cantec mostenit genetic, la fel ca si in cazul traditiei cantecelor populare transmise in cadrul comunitatilor umane.

Efectele benefice ale muzicii din natura au devenit legendare, in special in vechiul Orient. Traditiile populare contin povestiri in care se relateaza, de exemplu, cum muzica stimuleaza fecunditatea si obtinerea unor recolte bune.

Orasul indian Vrindavan este vestit pentru gratioasa frumusete a spatiilor sale verzi. Aceasta frumusete a naturii era pusa pe seama cantecului datator de viata al flautului lui Krishna.

Despre Mian Tan Sen, un muzician din secolul al XVI-lea, de la curtea imparatului Akbar din Lahore se spune ca stapanea foarte bine arta cantatului. Se pare ca el nu numai ca putea determina cresterea si inflorirea pomilor, ci chiar putea sa schimbe clima intonand anumite incantatii, cu efect benefic asupra plantatiilor imperiale.

In sudul Indiei, traditia considera ca muzica naturala a murmurului si bazaitului insectelor asigura cresterea unor plante sanatoase de trestie de zahar.

Prin efectele vizibile pe care muzica le poate produce, stiinta moderna confirma si recunoaste aceste fapte. Astfel, s-a constatat faptul ca plantele cresc mai repede atunci cand muzica este folosita in sere. Experimentele minutioase dovedesc ca germinatia, cresterea, inflorirea, fructificarea si recolta de seminte sunt influentate de undele sonore, in special de sunetele muzicale situate in domeniul frecventelor joase, intre 100 si 600 Hz.

Animalele domestice si cele de casa reactioneaza si ele fata de muzica. S-a observat de exemplu, ca vacile dau mai mult lapte daca in incaperea in care se realizeaza mulsul se transmite muzica prin difuzoare. Unii cai de curse devin agitati daca difuzorul este scos din grajd.

La fel ca si plantele si animalele, si fiinta umana reactioneaza la influentele muzicale. Adesea, atunci cand ascultam cantecul pasarilor resimtim o stare de bucurie. Aceasta este dovada efectului linistitor si inaltator al muzicii din natura. Pentru a deveni constienti de acest efect, putem sa iesim in mijlocul naturii si sa ne concentram auzul si mintea asupra sunetelor naturale care ne inconjoara.

RELAX – SUNETE DIN NATURA

Majoritatea oamenilor traiesc in mari orase zgomotoase si aglomerate si nu au mereu posibilitatea de a fi in mijlocul naturii. Aceasta a determinat aparitia, in domeniul muzical, a numeroase inregistrari ce contin sunete din natura. Este cunoscut faptul ca, sunetul valurilor marii sau sunetul cristalin al unui izvor ne ajuta extraordinar de mult in obtinerea unei relaxari profunde.

Din ce in ce mai multi compozitori moderni se inspira din muzica naturii. Acestia folosesc adesea sunetele din natura, cum ar fi cantecele pasarilor, sunetul produs de valurile apei sau suieratul vantului, suprapunandu-le peste propriile compozitii. Aceasta muzica poate fi folosita si pentru obtinerea unei ambiante placute in incaperea in care ne aflam, atat acasa cat si la locul de munca. Evident vom recurge la aplicarea meloterapiei in functie de necesitatile, dar si de posibiliatile noastre.

Cantecul pasarilor..mpg

Sunetele din natura confera o profunda intimitate. De aceea, nu numai ca este romantic sa ne plimbam in natura impreuna cu fiinta iubita, dar chiar vom sesiza prin aceasta o mai mare deschidere si apropiere sufleteasca fata de celalalt. Putem de asemenea, sa folosim inregistrari ale sunetelor naturii pentru obtinerea unei ambiante placute si intime atunci cand ne impartasim sentimentele fata de fiinta iubita.

Stefania Stef |

Cel mai rapid pianist al lumii – HAVASI – Symphonic Red Concert Show.

Havasi este recunoscut drept unul dintre cei mai talentati compozitori si interpreti ai noii generatii, detinator a 7 discuri de platina. Havasi a cautat mereu sa inoveze reteta clasica a unui concert de pian, abordand nenumarate stiluri muzicale. Nu doar emotionantele sale compozitii reuseau sa uimeasca spectatorii ci si abilitatile native care l-au ajutat sa fie recunoscut in noiembrie 2009 drept cel mai rapid pianist al lumii, stabilind astfel un nou record mondial.

Piesa The Storm ………. fascinantă

Fascinat de combinatiile inedite de instrumente si culturi muzicale diferite, Havasi a construit in timp un spectacol eclectic desavarsit ce reuneste peste 100 de artisti sub un singur nume: Symphonic Red Concert Show.

Stefania Stef |

Lord Of The Dance – Feet Of Flames (Hyde Park London) – concert

Concertul spectacol al trupei de elita formata din dansatorii aflati sub indrumarea celebrului Michael Flatley , desfasurat in Hyde Park , Londra , pe muzica compozitorului Ronan Hardiman. Vizionare placuta !


Stefania Stef |